În perioada 28 februarie-2 martie, curent, s-a desfășurat a III sesiune din cadrul Proiectului ”Formare de Formatori”.
Programul educațional al sesiunii a avut drept obiective familiarizarea formabililor cu principiile organizării unui proces de formare eficient în cadrul sindicatului, tehnici de instruire activă, obținerea deprinderilor de întocmire a unui suport metodic.
În cadrul ședințelor de instruire cursanții au fost instruiți asupra structurii și designu-lui unei sesiuni de instruire, proiectarea acesteia, evaluarea procesului de formare și a rezultatelor instruirii.
Formatorii-experți au ghidat cursanții în procesul de cunoaștere a programului power-point, crearea unei prezentări electronice și utilizarea acesteia în cadrul diferitor activități educaționale.
Concomitent, participanții au fost familiarizați cu metodele ce țin de crearea unei atmosfere pozitive, arta vorbirii, dicţie și public speaking.
Pornind de la faptul că participanții la instruire sunt viitorii formatori sindicali, aceștia au fost informați asupra rigorilor de întocmire a unui suport metodic, iar în a doua jumătate a sesiunii, în cadrul exercițiului ”VIDEO-TRAINING”, fiecare participant a prezentat tema selectată pentru activitatea individuală de finalizare, fiind el însăși pe post de formator.
La Proiectul ”Formare de formatori-2016” s-au înscris 20 de participanți-lideri și activiști sindicali, dornici de a deveni formatori sindicali certificați, capabili să conceapă și să desfășoare cursuri practice de instruire de o înaltă calitate pentru activul sindical de diferite niveluri.