INSTITUTUL MUNCII STR. ZIMBRULUI 10, CHIŞINĂU
  • Tur Virtual
  • Noutăți
  • Contacte

Institutul Muncii

  • Despre noi

    Despre noi

    • Informații generale
    • Echipa
    • Parteneriate
    • Galerie

    Educație

    • Securitatea și sănătatea muncii
    • Școala sindicală din Moldova
    • Cursuri
    • Domenii de competență

    Cercetare

    • Portofoliu de cercetare
    • Cercetări în derulare
    • Institutul Muncii recomandă
  • Săli
    • Sala Polivalentă
    • Sala de conferinţe
    • Săli de training
    • Agrement
  • Hotel
  • Centrul Medical
  • Oferte
+373 22 439 755
  • Home
  • Noutati
  • Conferința festivă dedicată celor 100 de ani de la fondarea OIM

BLOG

miercuri, 17 aprilie 2019 / Published in Noutati

Conferința festivă dedicată celor 100 de ani de la fondarea OIM

Marți, 16 aprilie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), cu susținerea Organizației Internaționale a Muncii (OIM), au organizatla Institutul Muncii conferința festivă dedicată Centenarului OIM „Viitorul Muncii” cu genericul „Dezvoltarea justiției sociale, promovarea muncii decente”. La eveniment au participat parteneri sociali de la diverse structuri guvernamentale și patronate, reprezentanți ai OIM din Geneva, Budapesta, Estonia, Republica Moldova. De asemenea, au participat sindicaliști din România, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Estonia, Lituania, Ucraina, Federația Rusă, Kârgâzstan și Serbia.

Potrivit lui Oleg Budza, președintele CNSM, evenimentul dat este relevant pentru toți cei care pledează pentru o muncă decentă și justiție socială. “Susținem importanța investiției în oameni și în fortificarea instituțiile de muncă pentru a asigura o muncă decentă. Considerăm necesar aprobarea Garanției Universale de Muncă, care se aplică tuturor lucrătorilor, indiferent de statutul lor de muncă, și atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă de către Republica Moldova. Ocuparea completă, durabilă și decentă, trebuie să reprezinte un obiectiv central de politici la nivel național”, a accentuat președintele CNSM.

Prezent la activitate, Boris Gîlcă, Secretarul general de stat, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a prezentat celor prezenți un mesaj de felicitare adresat de către Pavel Filip, prim-ministru al Republicii Moldova, în care se menționează rolul și aportul OIM la dezvoltarea valorilor unei munci decente pentru toți. „Republica Moldova se confruntă cu provocări complexe ce se referă la situația demografică, nivelul de trai al populației și condițiile de muncă, migrația forței de muncă. Pentru a le depăși, sunt necesare eforturi din partea tuturor partenerilor sociali. Mizăm în continuare pe sprijinul OIM de a implementa în țara noastră proiecte și inițiative care să contribuie la ameliorarea situației”, a specificat oficialul guvernamental.

În context, Leonid Cerescu, președintele Confederației Naționale a Patronatului, a menționat că celebrarea Centenarului OIM este un eveniment important pentru Republica Moldova, deoarece este un motiv de a efectua un bilanț al celor realizate și a trasa planurile de viitor. “Mai bine de 20 de ani avem o colaborare strânsă cu OIM și avem rezultate notabile – formarea structurii tripartite în Republica Moldova, dezvoltarea dialogului social, implementarea Programului de Țară privind Muncă Decentă. Cu toate acestea, mai avem încă multe de făcut pentru a avea o muncă decentă, iar pentru aceasta este necesar să implementăm reforme, să venim cu abordări noi legate de viitorul relațiilor de muncă și să sporim securitatea socială a populației”, consideră Leonid Cerescu.

Magnus Berge, specialist principal al OIM pentru activitățile lucrătorilor, oficiul din Budapesta, a comunicat despre inițiativa OIM “Viitorul Muncii”. Aceasta stabilește o agendă centrată pe om, pentru un viitor de muncă decent. Reprezentantul OIM a comunicat că inițiativa respectivă specifică faptul că accelerarea schimbărilor tehnologice și climatice amenință exacerbarea provocărilor globale pe care le trăiesc zilnic sute de milioane de oameni pe tot globul. El a mai menționat că un rol aparte în aceste procese revine digitalizării, proces care are un potențial enorm în ceea ce privește remodelarea relațiilor de muncă la nivel global.

În cadrul conferinței festive, participanții au mai discutat despre securitatea socială din țara noastră. După cum au menționat cei prezenți, în ultimii ani în Republica Moldova au fost inițiate reforme importante în această direcție – reforma sistemului de asigurări sociale, modificări ale cadrului legal ce se referă la asigurarea diferitor riscuri sociale. Mișcarea sindicală a fost implicată în elaborarea și urmărirea implementării reformelor date și a expus mai multe propuneri în acest sens. Însă aceste reforme și modificări în legislație au avut atât impact pozitiv, cât și unele efecte negative. O recomandare promovată de sindicate de mai mulți ani, este racordarea cadrului legal național la actele de drept internațional. Este de menționat că Republica Moldova a aderat la OIM în anul 1995 și a ratificat până în prezent 42 de Convenții ale OIM, însă ultima Convenție a fost ratificată tocmai în anul 2011.

Menționăm că Organizația Internațională a Muncii este o instituție specializată a Organizației Națiunilor Unite cu competență generală în materie de muncă și securitate socială. OIM este singura instituție internațională ce funcționează pe principiul tripartismului, programele sale fiind formulate de reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor, la egal cu cei guvernamentali. OIM are ca scop promovarea la nivel internațional a justiției sociale și a drepturilor persoanelor care muncesc.

Sursa: www.sindicate.md

  • Tweet

What you can read next

Conferința Internațională – Provocări și soluții privind sustenabilitatea serviciilor sociale în Republica Moldova
Conferința de dare de seamă și alegeri, organizată de către Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova
Școala Sindicală din Moldova, sesiunea I

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Search

Noutăți recente

  • S-a dat startul celei de-a IX-a ediții a Școlii Sindicale din Moldova

    Confederația Națională a Sindicatelor din Moldo...
  • Tinerii sindicaliști și-au consolidat abilitățile la seminarul „Gestionarea organizației sindicale de succes”

    Membrii Comisiei de Tineret a Confederației Naț...
  • Atelier de lucru pentru schimbul de experiență privind protecția socială a lucrătorilor migranți din Moldova, Ucraina și Tadjikistan, organizat de CNSM și OIM la Chișinău.

    Sindicaliști din Republica Moldova, Ucraina și ...
  • Atelier de lucru al reprezentanților sectorului HORECA

    Pe data de 21 decembrie 2020, Institutul Muncii...
  • Asociația Moldova Fruct lansează un nou logo și brand Moldova – un gust deosebit

    Mai mult de 100 de producători de fructe, membr...

Categorii

  • Noutati

INSTITUTUL MUNCII

Elementul de bază al sistemului educaţiei sindicale şi formării cadrelor sindicale a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova este Institutul Muncii, căruia îi revine sarcina organizării nemijlocite a activităţii educaţionale în cadrul CNSM.

ULTIMILE NOUTĂȚI

VIEW ALL
  • S-a dat startul celei de-a IX-a ediții a Școlii Sindicale din Moldova

    iulie 1, 2023
  • Tinerii sindicaliști și-au consolidat abilitățile la seminarul „Gestionarea organizației sindicale de succes”

    februarie 23, 2023

© 2023 Institutul Muncii. Toate drepturile rezervate.

TOP